Am mai auzit pe unul, altul, vorbind despre “dovlegei”. Dovlegei în sus, dovlegei în jos. O căutare (de fapt două) pe Google, mi-a etalat în faţa ochilor o mulţime de pagini “culinare” care vorbeau nu numai despre “dovlegei”, ci chiar şi despre “dovlegi”. Mi-am zis că oi fi eu înapoiat şi nu mai sunt la curent cu normele academice ale limbii române. M-am dus la dexonline, care, elegant, m-a redirecţionat spre dovlecel şi dovleac. Am cercetat şi formatul tipărit care, de asemenea, m-a asigurat că singurele forme corecte sunt dovleac / dovleci, respectiv dovlecel / dovlecei. Dar internetu’ e mare şi suportă orice. Inclusiv “pifteluţe de dovlegei”
. Că despre astea vreau să vă povestesc acum.
De ce le-am zis crochete şi nu chiftele (a spune “piftele“ în loc de “chiftele” este ca şi cum ai zice “Pişinău” în loc de “Chişinău” – vorba lui Horea) sau pârjoale? Păi pentru simplul fapt că noţiunea de “chiftea” implică utilizarea printre ingrediente a cărnii tocate, ceea ce nu este cazul. Crochetele acestea sunt adaptate după o reţetă grecească de Κολοκυθοκεφτέδες με φέτα* (kolokythokeftedes me feta – crochete de dovlecei cu feta), în care am înlocuit brânza Feta cu Grana Padano. Au rezultat cam 16 bucăţi utilizând cantităţile indicate mai jos.
Ce vă trebuie?
- 2 dovlecei, cam de 250 – 300 g bucata (nu-i musai să fie Gold Rush, pot fi și “de-ai noștri”, obișnuiți);
- 100 g brânză Grana Padano sau parmezan, dat pe răzătoare;
- ½ legătură de pătrunjel verde, tocat;
- 2 – 3 fire de busuioc, tocate;
- 2 – 3 fire de mentă, tocate;
- ½ linguriță oregano uscat;
- 2 – 3 căței de usturoi, curățat și trecut prin presă (ori tocat mărunt);
- 1 ou;
- 4 – 5 linguri de pesmet;
- ½ linguriță sare;
- 300 mL ulei vegetal (pentru prăjit);
- Piper proaspăt râșnit – după gust (cam ½ linguriță).
Cum procedați?
- Dovleceii se spală, se curăța de coajă, apoi se dau prin răzătoarea mare;
- Dovlecelul ras se pune într-o strecurătoare, se adaugă sarea și se lasă la scurs 15 – 20 de minute, apoi se stoarce bine;
- Se amestecă bine dovlecelul ras cu verdețurile, usturoiul, oul și brânza, se asezonează cu piper, apoi se adaugă în compoziție pesmet, până când se obține o compoziție suficient de consistentă pentru a putea fi modelată;
- Cu mâinile ude se modelează compoziția sub formă de sfere aplatizate (asemănătoare chiftelelor), se trec prin pesmet, apoi se prăjesc în ulei (“chiftelele” trebuie să fie cufundate până la jumătate în ulei), la foc potrivit, câte 4 – 6 minute pe fiecare parte (atenție să nu se sfarâme când le întoarceți – folosiți o spatulă mare), până când devin aurii.
- Se scot crochetele prăjite pe șervete absorbante, pentru îndepărtarea excesului de ulei.
Se pot servi calde sau reci, simple sau cu garnitură de cartofi prăjiți. Se potrivesc foarte bine cu un sos Tzatziki proaspăt preparat, sau chiar cu sos Raita.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
* – nişte kolokythokeftedes dar fără Feta ( )găsiţi aici.