Nu știu sigur dacă italienii chiar au inventat pastele, ori numai le-au împrumutat de la chinezi prin intermediul lui Marco Polo. Oricum, orice italiano vero (sau chiar unul aclimatizat relativ de curând în peninsulă) știe că pastele mai întâi se fierb (neapărat al dente) în apă cu sare și abia apoi se combină cu sosul, preparat separat.
Când am văzut la Tăiețel modalitatea aceasta de preparare a pastelor, într-o singură oală, mi-am zis că italienii, cei mai fervenți apărători ai tradiției în bucătărie, o să dezlănțuie apocalipsa culinară. Ca să aflu că autorul (sau autoarea) acestei inedite tehnici de gătire a pastelor provine din Peschici (nu vă mai obosiți să căutați pe Google, este o localitate cu vreo 4000 de locuitori, din regiunea Puglia – parte integrantă a Italiei). Detaliile poveștii le găsiți aici. Iar aici o puteți vedea pe Martha Stewart pregătind aceste “one-pan pasta”.
Am încercat și eu să reproduc rețeta, căreia i-am adăugat la final și câteva bucățele de mușchi de porc afumat, rumenit lejer în “suc propriu” (chit că asta a însemnat o tigaie în plus de spălat). Iar busuiocul nu l-am pus de la început la fiert, ci l-am adăugat cu vreo 3 minute înainte de a lua oala de pe foc.
Astea sunt ingredientele pe care le-am folosit (250 g spaghete integrale, 2 linguri de ulei de măsline, 3 roșii nu prea mari, o ceapă galbenă, 4 căței de usturoi, câteva frunze de busuioc proaspăt, cam un sfert de ardei iute uscat, sare și piper):
Ceapa curățată am tăiat-o rondele, usturoiul curățat l-am feliat, ardeiul l-am fărâmițăt, iar roșiile le-am tăiat în jumătați de sferturi (optimi care vasăzică):
Am pus toate ingredientele într-o oală încăpătoare, am adăugat sare și piper și am completat cu 4 căni de apă (ajungeau și 3, dar asta am constatat la final):
Am pus oala la foc mediu și, după ce a început să clocotească apa, am lăsat să fiarbă (amestecând când și când) totul nu 8 minute cât scria pe ambalajul pastelor, ci vreo 12 (pentru că, la mine acasă, nu toată lumea mănâncă pastele al dente):
Am adăugat frunzele de busuioc rupte în bucăți și am mai fiert vreo 3 minute:
Între timp am prăjit ușor bucățile de mușchi, cam 3 – 4 minute la foc potrivit:
Cam așa arată rezultatul final, ornat din belșug cu parmezan ras: